Suflet tânăr,suflet bătrân

  

   Aud zilnic oameni plângându-se că timpul i-a uitat undeva, într-un pustiu al lui...aud mereu oameni spunând că timpul nu i-a lăsat să fie copii sau că ei, dimpotrivă, vor să-şi dăruiască o parte din copilărie în schimbul maturităţii.Şi aşa, un sfert din viaţă îl pierdem făcând legături, legături între sentimente, adevăruri general-valabile, temeri, speranţe, parfumuri, praf...De ce să vrei să te dai pe tine în schimbul unor momente inocente, pure, frumoase într-adevăr, în schimbul unor părţi din tine care şi-au pierdut ordinea firească dar care îţi vor aparţine pe veşnicie? De ce să renunţi la azi pentru un ieri antic, un ieri personal ?
   Suflete tinere au fost şi vor exista întotdeauna în oameni de tot felul- urâţi, mari, mici, simpli, trecuţi prin mai multe primăveri, îndrăgostiţi sau nu, cu pasiuni sau frustrări...oameni.Nu-mi pot imagina viaţa fără suflete tinere, fie şi ele închise în cutii şi puse la păstrare pentru "marea mistuire", pentru că un suflet tânăr răzbeşte întotdeauna la lumină, face cărare fiecărei idei a lui, niciodată sătul, niciodată întemniţat, iar atunci când munca lui de a demonstra că viitorul este sinonim cu el eşuează, el se aşază îmbujorat de sudoare pe treptele casei, îşi cuprinde bărbia cu mâinile şi spune surâzând- "Mai e şi mâine o zi...nu contează, sunt tânăr, am braţe puternice, port lumea în podul palmei mele, iar mâine o s-o fac demnă de mine!".
  Ştiu cum e să te simţi extenuat, secat de orice fel de energie, mai slab pe zi ce trece şi să urăşti, să urăşti anii ce se adâncesc pe faţa ta şi a tuturor celor ce te înconjoară, să urăşti să te trezeşti analizând dacă a meritat goana de ieri de a-ţi îndeplini visul dar nu o să pot înţelege un suflet bătrân pe dinăuntru niciodată.Sufletele bătrâne sunt oglindiri de feţe care se tem, de ei, de alţii, de ceva...sunt tumori maligne care aduc nefericire şi nu vreau să spun că imaturitatea aduce fericire.A fi un suflet tânăr nu echivalează cu a fi imatur...E mult mai mult de atât.Eu mă simt tânără, sunt tânără, dar sufletul meu îşi găseşte singur aripile în tot ceea ce iubesc şi cred că am pretenţia de a fi înconjurată de suflete tinere, nebune, libertine, fericite şi contagioase.De aceea pledez pentru tinereţe, pentru că ea e mai mult decât legătura cu vitalitatea,cu adrenalina,e documentul ataşat direct la CV-ul vieţii fiecăruia.
   Cum am putea noi avea curajul să ne plângem că ne vrem "perioada de vârf" înapoi, şi prin asta înţeleg momentele în care ne murdăream de îngheţată pe haine şi nu ne păsa, momentele în care asfaltul îţi devenea cel mai bun prieten la primii paşi făcuţi, sau pur şi simplu perioadele care ne îngăduiau să greşim pentru că "eram mici", când încă mai auzi în parcuri bătrâni, pe dinafară, spunând cu zâmbetul pe buze " De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă!Hmm...am păcălit şi azi timpul!:))"?
   Nu ştiu dacă toţi bătrânii sunt tineri, dar sunt convinsă că mulţi oameni sunt bătrâni, îmbătrâniţi de propria lor delăsare, de griji, de...de jovialitatea celorlalţi.Niciodată nu eşti prea bătrân să crezi într-o tinereţe fără de bătrâneţe...niciodată, atunci când te regăseşti pe tine în orice primăvară prăvălită asupra ta.