Prefă-te ca şi cum ai începe continuu."
Şi cad nămeţii zilnic asupra neînţelesurilor inhibate...şi lor nu le pasă,ca şi când asupra lor nu ninge niciodată,ca şi cum sintaxa fiecărui cuvânt e dictată de perfecţiuni decise de ele,perfecţiuni albe...Aşa îşi aruncă părul înnămeţit în vâltoarea unei fulguraţii himerice,nici măcar nu te vor privi,căci trăiesc în acelaşi spaţiu anost al unor gânduri deşarte...se prefac.Da,se prefac la fel ca tine!Tu,cel care blamezi realităţi însăilate de proiecţii proprii,tu cel care te hrăneşti cu un prolog al întâmplării de a fi acolo,pretutindeni,in toţi cei care te privesc,ascunşi după baricade şi gata să se prăvălească asupra ta.
Uite cum îţi curmă cele mai voluptuoase tăceri,tăcerile tale proprii...
...însă ai fost mereu gălăgia refrenelor tale şi nu le mai poţi auzi neliniştea,neliniştea provocată de accidentul tău emoţional...şi nu te doare incizia lor perfectă în tine,ba chiar te gâdilă,începi să tremuri de plăcere ,începi să cerşeşti mişcările articulaţiilor lor căci ţie îţi fac bine şi ştii că binele tău e ca un pumn strâns în care ţi-ai presărat sare glaciară.
Uite cum nu-ţi pasă că te târăsc după ele, rupându-ţi blugii prespălaţi...
...însă tu eşti cel care îşi trăieşte deja-vu-ul ca o maşină de spălat, program după program, totul într-o ordine fără margini:rufe murdare, centrifugare a dăţilor în care ai fugit, stoarcere de ganduri,evacuare a pesimismului,rufe curate.
Uite cum nu se mai satură să te consume,ca pe o eugenie cu surplus de cremă...
...însă ai fost mereu transfuzia de energie pe care ţi-ai implantat-o cu o voie inconştientă şi nu a existat riscul să te gândeşti deja la înfrângere,să te laşi chemării, să te laşi sfâşiat de mâinile lor magmatice.Tu esti un vulcan,o sursă,nu un rest!
Şi lasă şi tu să cadă nămeţii asupra ta...lor nu le pasă,să-ţi pese ţie!Prefă-te că trasezi îngeri în zăpadă,că eşti tu însuţi un ecou cald al gerului,prefă-te că le arzi sufletul şi că nu simţi nimic neobişnuit, prefă-te ca nu le cunoşti pe frumoasele străine!
