joi, 15 august 2013

Crește în mine

   Creşte în mine un august solitar.Alunecă scoarţe şi seve tinere prin mine, se rostogolesc mere roşii şi frunze mănate prin gândurile mele de ţărancă fără obraji îmbujorați. Se îngână plopii fără soţ şi rândunelele buzelor mele cântă refrene halucinante.Cine să le-audă?Pe ulița mea nu trece nimeni când ies eu, sunt ca un Nică abandonat fără haine la lăsatul serii.
   Anul ăsta a plouat mult, păcat de suflet, că acolo nu aveam burlane.Mi se pare că nici pădurile nu mai sunt la fel de sălbatice ca în copilărie, parcă le-au putrezit răchitele și li s-au înmuiat stejarii. Și casele, casele sunt turnuri de fildeș fără de prispe și fără de chirpici, pe lângă care nu mai poți lăsa prăjini, că dă urât.Au căzut multe mane peste ochii mei, căci nu mai văd satul meu de altădată, nu mai văd cum zâmbiți. Sunteți cu toții niște injectați cu griji într-o zi de august.
   Se scaldă norișori grei prin mintea mea și fac plajă stelele, în august. De asta îmi vine să sucesc Pământul pe dos și să-l îmbrac în costum de baie vărgat.Îmi vine să vă zâmbesc din senin, pe bandă rulantă, să vă încurc pe toți atât de tare încât să nu știți decât să-mi răspundeți cu surâsuri caraghioase.

   Crește în mine un august solitar și în lăuntru-mi încă se vorbește despre fericire.
 

sâmbătă, 10 august 2013

Eşti ca o ceaşcă de cafea.

Fereşte-te de mâinile celor ce nu ştiu să arunce şi de vorbele ce nu pot răni, căci vor desena în tine urme cu atât mai adânci!

    Iată, vine un moment în viaţă în care trebuie să îţi faci curat în sertare, în gânduri, în inimă chiar.Se adună sezon după sezon un teanc nesortat de lucruri pe care nu ştii cum să le gestionezi; în stânga- coş de gunoi, abis, în dreapta-pungi, dulapuri, atrii. Şi nu e prima dată când ai fost tentat să le răstorni cu totul, să te aşezi în centrul lor şi să începi să croieşti căi de ieşire cât mai eficiente. Dar în acest joc de masacrare a muştelor şi a gângăniilor ce par să-ţi înceţoşeze mintea, îţi curg sudorile, se întunecă şi cheful îţi piere. Ai vrea să îndeşi totul într-o singură cameră, ai vrea să dormi profund şi să laşi totul pe un mâine care se tot amână, dar nu te joci cu grămada de nimicuri, te înghite ca o avalanşă, îţi dă coşmaruri, începe să te sâcâie mai rău ca picătura chinezească.Dar, în fond, ţie îţi plac nimicurile.
   Tu şi mormanul de lucruri, e ca un război cu buget nelimitat.Nu îţi vine să arunci nimic, duci mâna plină cu vechituri la gura sacului de gunoi, dar ţi se încleştează brusc, exact ca în copilărie, când mama, ca să nu se supere cu vecinii, te ruga să îţi împarţi jucăriile cu copiii lor.Ştii că deja spaţiul tău e invadat, ştii că o să te sufoci între atâtea lucruri păstrate de-a lungul timpului, dar pe de altă parte, ştii că ar fi totuşi păcat să iroseşti frumuseţe de cutiuţă de parfum, cartea aia veche pe care ai găsit-o la jumătate de preţ la gară şi pe care o ştii deja pe de rost sau sentimentul ăla de prietenie oferit unuia pe care abia îl cunoşteai şi căruia voiai să-i demonstrezi cât de echitabil e să fii drăguţ fără motiv.Cum te-ai putea descotorosi de ele? Şi totuşi, ei toţi îţi spun să faci curat şi să eliberezi din spaţiile alea neoxigenate, pentru că nu e loc de atâtea mărunţişuri, îţi ţin predici interminabile despre cum momentele de preţ se păstrează în inimă şi mai puţin în fotografii şi obiecte prăfuite, ei nu ştiu că mărunţişurile ţin de urât altor goluri...
   Uite, ştiu că îţi umpli toate cotloanele cu lucruri nesemnificative ca să nu trebuiască să recunoşti în faţa lor că sufletul îţi e şi mai ticsit cu o alegorie de sentimente înjumătăţite sau rătăcite.Nu îţi place să dai explicaţii, de asta decizi să le arăţi că eşti un colecţionar fidel de relicve sau un nebun care nu încetează să-şi decodifice existenţa de vechituri. Dar eu ştiu că la fel cum îţi umpli buzunarele cu pietre din locurile din care abia te-ai întors, tot aşa îţi goleşti sufletul de străini şi de credinţe.
Eşti, până la urmă, ca o ceaşcă de cafea turnată fierbinte din ibric, deasupra- caimac plin de savoare, dedesubt- zaţ amar.

(Haide, azi am făcut eu cafeaua! Sorbim două guri şi păstrăm restul pentru mai târziu, dar zaţul îl aruncăm.)

duminică, 4 august 2013

Când m-ai văzut fugeam sau te-aşteptam?

   Se spune că in China de odinioară, oamenii credeau că mintea sălăşluia în inimă, care avea 7 orificii.Când unul dintre ele se înfunda, oamenii îşi pierdeau calea.Acum, mintea şi inima au etaje diferite, deşi încă depind una de cealaltă.Când inima o ia la galop, mintea este răvăşită şi nu poate să o cuprindă în ambuscadă, aşa că fac un pact de coexistenţă: nu îşi pun piedici una alteia decât dacă sunt puse în primejdie. Când însă mintea începe să zburde, inima este tentată să o saboteze şi să o sechestreze în spaţiile ei înguste.Nu ajung la consens, dar se evită la nesfârşit.
   Cred că mi-am pierdut calea, pentru că aşa e şi cu noi, nu te cunosc, dar te evit pe cât de mult posibil.Dacă m-ai cunoaşte nu m-ai putea iubi, dacă te-aş cunoaşte nu m-ai lăsa să te iubesc. De asta evit să te cunosc, de asta îmi tot spun că nu exişti , de asta fug de tine de fiecare dată când mi se pare că eşti ceea ce caut.
   Te-am văzut nu de puţine ori, şi nu în puţine locuri, de fiecare dată mă ispiteai cu zâmbete însorite sau cu priviri care păreau să ascundă nişte răni ca ale mele.Te-am văzut sub clar de lună, dezbrăcat de secrete şi deznădăjduit ca o streaşină găurită, te-am văzut ascunzându-ţi sufletul de arşiţele sufletului meu.Ţi-era ruşine să mă laşi să te ştiu aşa, deşi ochii tăi îmi licăreau pe faţă mai ceva ca lămpile de pe malul apei, ce frumos erai în tristeţea ta! De tine n-aş fi fugit, dar ai plecat tu...poate te întorci.
   Te-am mai văzut în gări imaginate de mine, eu sorbeam trenurile alea vechi care lăsau oamenii pe peron, mă bucuram să văd că toţi ajung la destinaţii, atât, şi mă simţeam copil.Te-am simţit punându-mi mâna pe umăr, şoptindu-mi: Haide, e timpul să mergem şi noi!
Te-aş fi urmat, zău că aş fi făcut asta, dar mi se părea că trenurile astea care vin şi pleacă seamănă exagerat de mult cu mine, felul în care schimbă macazul când trebuie să o ia din loc, felul în care toţi se urcă şi coboară la staţii, felul în care numai nevoiaşii adorm în vagoane, cu îngăduinţa controlorilor.Aşa că am fugit şi eu, am schimbat linia exact ca un tren, erai prea aproape de mine.
   Te-am văzut şi în toţi acei oameni care se străduiesc să îmi câştige privirile şi săruturile, te-am văzut în toţi acei Feţi-Frumoşi goliţi de sentimente, în curând speriaţi de prinţese care-şi iau faldurile rochiilor în mâini şi aleargă spre nicăieri cu sufletul gheaţă şi mintea termometru.
   Te-am văzut în mii de inşi , m-ai văzut în mii de feluri.Ţi-ai dorit să mă asculţi, mi-am dorit să fug.
   M-ai văzut în mii de feluri, te-am văzut al meu.Ţi-ai dorit să fug, mi te-am dorit pe tine.