Acum, în seara asta atât de plină de țânțari.O să ne așezăm pe iarbă, acolo unde două tufe de trandafirași albi își suflă mereu una alteia în nas, o să te cuprind după mijloc și n-am să-ți mai dau drumul-ca să nu te muște nicio insectă.O să te las să-mi spui cât de obosit ești și o să râd puțin de tine și de cearcănele invizibile pe care ai tot încerca să mi le arăți.Poate că te-ai încrunta repejor, dar ți-ai reveni de îndată ce mi-aș trece mâinile prin părul tău, știi cum, exact cum piaptănă valurile mării nisipul.Ai adormit? Nu e bine, trezește-te! Trezește-te și hai să o luăm de la capăt.Oricine ai fi, vino.
Cât crezi că mai pot să îți păstrez un loc lângă mine, în metrou? Știi și tu că lumea e agitată, poate că te-au îmbrâncit și pe tine când încercai să stai cuminte într-un colț, așteptând să cobori la prima.Hihi, poate că într-o zi și eu te-am lovit zdravăn cu vreo privire-două, că mai obișnuiesc să fac asta.Așa de mult îmi place să văd fața aia care îndură cu atât orgoliu bărbătesc!Numai că nu știu cum te cheamă și nici nu știu pe unde zăbovești, că ți-aș zice să grăbești pasul și să te îndrepți spre mine.
Oricui ai aparține, vino.
Eu am mai multă nevoie de tine, de noi. Haide, o să mergem mult pe jos, în locuri felurite și o să-ți rânjesc mai ceva ca Monalisa. N-o să te prea încânte ideea că te-ai înrolat în viața unui copil ca mine, dar va fi cam târziu să mai poți dezerta.Așa că, dragule, eu o să-ți fiu, la bine și la rău, cazarmă.Luptăm împreună cu inamicii, asta dacă mă lași să mă urc în spatele tău adesea și să-ți spun ce-am mai făcut.Chiar așa, tu ce mai faci? Dacă ești bine, atunci află că mie îmi lipsești și că mă gândesc mereu cu melancolie la cea care te are, la cea care nu te mai poate avea și la cea care te vrea, ca și mine. Ei bine, asta e atunci când mă gândesc așa abrambura, că acum îmi mai aranjez o dată șuvițele de păr și-mi suflu-n mâneci, că e cald, ți-am spus.
Oricât ar dura,vino.( încadrează-te în sfertul academic, te rog)
Nu știu de ce tocmai tu nu ești în rând cu lumea și nu-mi mai vii.N-ai și tu un câine să-ți latre, o alarmă enervantă?Mă pripesc, poate n-ai, așa e.Poate te trezești singur în fiecare dimineață, dar când o să ajungi, chiar și așa târziu, mă asigur eu că o să ai un ceas și o să-l porți măcar de dragul meu.Uneori mă gândesc că dacă ai veni, poate chiar acum, în clipa asta, ți-aș sări de gât ca o nebună și te-aș ruga să dansezi cu mine, pe melodii afone sau pe refrenele inimilor noastre.
Ce să-ți mai spun, vântul ăsta din București numără îndrăgostiți din două-n două stații.Așa că, vino, să ne numere și pe noi!
.jpg)