Întotdeauna există o EA- amestec omogen de particule moarte, vii, surde, ciudat de normale, frumoase, tinere, bătrâne ...O EA în fiecare melodie care îi face inima să danseze, în fiecare vis care, o dată oglindit în apă, poate fi uşor tulburat...E cel puţin unul din clişee şi totuşi se desprinde de ele ca un non-clişeu...
O EA , uneori, avântul dindărătul propriilor tenişi, adesea, şiretul ce se desface spontan...EA, crezând în naivitatea ei în care tot mai zăboveşte, crezând că ar putea-o manipula…crezând în dorinţele ei pe care doar visul zămislit i le poate înfăptui, neopunându-i-se defel acestei realităţi pe care ea o trăieşte într-o dualitate, atât de vulnerabilă, întrebându-se dacă va şti ce să jertfească aşa încât să poată întemeia; întrebându-se dacă va mai simţi acea frică de prăbuşire,cutremurând-o, atunci când va fi pe punct de înfăptuire...EA, o formă fără obiect pentru că el nu i-a găsit cheia cu care să o deschidă…E cea care te priveşte din suflet, din lăuntru-ţi, cu chipul unei rostiri dezgolite…este ceea ce nu poţi fi fără de EA, cea care te va întregi fără rest…EA, cea care atunci când te priveşte îţi vede dinăuntrul, iar când va fi să îţi vorbească o va face în cuvinte neştiute de alţii, atingându-te în litere născocite aievea pentru tine.
EA-cea care vrea să o înveţi pe de rost, pe dinăuntru, în înăuntrul tău şi să nu o rosteşti pe dinafară...EA, cea care gândeşte orizontal şi păşeşte vertical, fiind ferm convinsă că totul este un sincron perfect; EA, aeroportul de pe care decolează zâmbete şterse,de-abia ieşite din vulcanizare; liftul blocat între etajele superioare ale conştiinţei...Întotdeauna o EA particulară...O EA uzată sau nouă, fără de care, însă,nu poţi trăi...
