2 Stele

                          

                    O viată,2 stele,

                    Amandouă rătacite-n haosul

Poate prea organizat.

                    O fi de vină cerul?

Sau nu există spaţiu

Pentru ploaia ce stă să cadă

Ca o pasăre rănită?

2 stele,mii de întrebări,

Toate cad pe pământul

Cu gura de foc,

Dar oare în drumul lor

Plin de cenuşă strămoşească

Îşi vor găsi răspunsul?

O întrebare,un singur univers,

Sau gânduri vane ce şi-au aflat

Rădăcinile-n crepuscul?

Lumea se scaldă în ceea ce cunoaşte,

Şi ce cunoaştem cu adevărat

Oare nu ne face

Să negăm o a doua viaţă?

Poate după negura temută

În care vom păşi vreodată

Se ascunde-un Paradis...

Dar dacă acolo îngerii

Nu seamănă cu schiţa

Din destinul pregătit deja,

Vom trăi în colţul negru

Din Lumea De Jos?

Sau vom da lumea divină

Unei morţi din tragedia

Ce-o trăim la nesfârşit?

2 stele care cad

Cu mici pulberi de speranţe

Se prăbuşesc aici cu adevărat

Pentru cei ce le vor laurii,

Căci ele se întorc,de fapt,

Într-un univers al lor

Unde trupul nu-şi arată slăbiciunea

Unde inima nu face riduri,

Şi ceasul stă în loc...

E atâta viaţă-n noi

Şi totuşi nu trăim...

Avem mai mult de 2 stele

Şi nu ştim să le-atingem

Atunci când se coboară

Pe pământul nostru însetat...

Crezi că eşti singur şi atunci

Când ploaia te îmbrăţişează

Ca pe-un frate pământean...

Eşti muritor căci nu vrei viaţa,

Vrei doar clipirile aurii de stele!