Eşti ca o ceaşcă de cafea.

Fereşte-te de mâinile celor ce nu ştiu să arunce şi de vorbele ce nu pot răni, căci vor desena în tine urme cu atât mai adânci!

    Iată, vine un moment în viaţă în care trebuie să îţi faci curat în sertare, în gânduri, în inimă chiar.Se adună sezon după sezon un teanc nesortat de lucruri pe care nu ştii cum să le gestionezi; în stânga- coş de gunoi, abis, în dreapta-pungi, dulapuri, atrii. Şi nu e prima dată când ai fost tentat să le răstorni cu totul, să te aşezi în centrul lor şi să începi să croieşti căi de ieşire cât mai eficiente. Dar în acest joc de masacrare a muştelor şi a gângăniilor ce par să-ţi înceţoşeze mintea, îţi curg sudorile, se întunecă şi cheful îţi piere. Ai vrea să îndeşi totul într-o singură cameră, ai vrea să dormi profund şi să laşi totul pe un mâine care se tot amână, dar nu te joci cu grămada de nimicuri, te înghite ca o avalanşă, îţi dă coşmaruri, începe să te sâcâie mai rău ca picătura chinezească.Dar, în fond, ţie îţi plac nimicurile.
   Tu şi mormanul de lucruri, e ca un război cu buget nelimitat.Nu îţi vine să arunci nimic, duci mâna plină cu vechituri la gura sacului de gunoi, dar ţi se încleştează brusc, exact ca în copilărie, când mama, ca să nu se supere cu vecinii, te ruga să îţi împarţi jucăriile cu copiii lor.Ştii că deja spaţiul tău e invadat, ştii că o să te sufoci între atâtea lucruri păstrate de-a lungul timpului, dar pe de altă parte, ştii că ar fi totuşi păcat să iroseşti frumuseţe de cutiuţă de parfum, cartea aia veche pe care ai găsit-o la jumătate de preţ la gară şi pe care o ştii deja pe de rost sau sentimentul ăla de prietenie oferit unuia pe care abia îl cunoşteai şi căruia voiai să-i demonstrezi cât de echitabil e să fii drăguţ fără motiv.Cum te-ai putea descotorosi de ele? Şi totuşi, ei toţi îţi spun să faci curat şi să eliberezi din spaţiile alea neoxigenate, pentru că nu e loc de atâtea mărunţişuri, îţi ţin predici interminabile despre cum momentele de preţ se păstrează în inimă şi mai puţin în fotografii şi obiecte prăfuite, ei nu ştiu că mărunţişurile ţin de urât altor goluri...
   Uite, ştiu că îţi umpli toate cotloanele cu lucruri nesemnificative ca să nu trebuiască să recunoşti în faţa lor că sufletul îţi e şi mai ticsit cu o alegorie de sentimente înjumătăţite sau rătăcite.Nu îţi place să dai explicaţii, de asta decizi să le arăţi că eşti un colecţionar fidel de relicve sau un nebun care nu încetează să-şi decodifice existenţa de vechituri. Dar eu ştiu că la fel cum îţi umpli buzunarele cu pietre din locurile din care abia te-ai întors, tot aşa îţi goleşti sufletul de străini şi de credinţe.
Eşti, până la urmă, ca o ceaşcă de cafea turnată fierbinte din ibric, deasupra- caimac plin de savoare, dedesubt- zaţ amar.

(Haide, azi am făcut eu cafeaua! Sorbim două guri şi păstrăm restul pentru mai târziu, dar zaţul îl aruncăm.)