Plouă în dendritele uscate ale sufletului, plouă sec, plouă diluând substanţele primordiale, plouă peste neaua murdară din inima ei colţuroasă...plouă.
Plouă în ianuarie, prea devreme, prea enigmatic, prea bacovian...plouă în Bucureşti prea ca la ţară.
Plouă în atriile goale ale memoriei, plouă ca-ntr-o răsturnare de 3 in 1 într-o cană, plouă atrofiat...plouă.
La două picături de mare, la un feribot depărtare de dealuri, la întretăieri de valuri cosmice o găseşti, din nou, mahmură de sine însăşi, trează de alţii.E ca un spital, la ea oamenii vin, se întâlnesc, îşi scaldă suferinţele, secunde bune, cât au stat împreună în sala de aşteptare.Unul pleacă, altul vine, flux continuu.Clădire gemând a viaţă şi a moarte, dar mai goală decât oricare din ele...
Ninge în ianuarie, alb, fantomatic şi naucitor...ninge peste ograda lui decembrie.
Ninge în gândurile placide, ninge abreviat, ninge murmurând incoerenţe în ei, din ea...ninge.
La un viscol de Alaska,la o mănuşă de iarnă, la trei atingeri de susceptiblitate o întâlneşti pe ea, anulată şi interzisă sieşi, prescrisă lor, ca un medicament cu reţetă.Vidată de dragoste, de înţelesuri ca un pachet de cafea comercială, îşi îngenunchează adesea cuvintele ca unei fântâni găleţile, tinzând şi ea spre ei, simplu, firesc...dar nu destinat lumii sale obscure.Joc ameţitor de iele, toate dansează, ca ramii pomilor in ianuarie, dar nu pe toate le ghiceşti...Aşa e ea, revărsarea a ceea ce ştii că vrei dar n-o să poţi cuprinde, nici cu mâinile, nici cu mintea, nici cu sufletul...
Ninge în ianuarie,marunt, sfidător şi din senin, ninge din tastatura îmbibată cu radiografiile sufletului ei pixelat, ninge cu spaţii goale din ea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu