Fată tomnatică

Motto-Acoperă-i inima cu ceva,

          Cu umbra unui copac

          Sau mai bine cu umbra ta...

-E frumos la mine în gânduri, când bate zâmbetul altora prea mult acolo-trag draperiile şi totul e iarăşi bine.Uneori mai plouă cu iluzii, căci am o fisură pe undeva, la etajul superior, şi nu am apucat sa o repar la timp, aşa că se transformă adesea într-o epavă nostalgică.Alteori, mai mişună visele pe coridoarele capodastrului central, căci fantele săpate la inaugurarea gândurilor le permit să se mişte în voie, sunt abisale, dar le îndrăgesc.Căldură este din plin, căci unde mâinile sunt reci, gândurile sunt arzânde şi atotcuprinzătoare...da, eu sunt o mulţime de gânduri răzleţe şi fără culoare...

   De-ai simţi gândurile unei fete tomnatice, te-ai coace la umbra ei?Căci o astfel de fată e un dor nespus de prezenţă şi un trup primăvăratic, iar căldura ei te arde de nu-i recunoşti anotimpul...o fată pustiită în centrul ecourilor sale, rezonând în culori, în cântece stângace, strigându-te să-i desenezi o inimă în locul trunchiului cicatrizat de atâtea aşteptări, fată sublimă în contururi şi frumoasă în fonturi, trasată clar, dar nedefinită, ca un punct căruia îi cauţi rotunjimea în imperfecţiune fără să i-o găseşti, mândrindu-te cu amplitudinea dată lui, la atingerea creionului.

   De-ai putea îmbrăţişa o fată tomnatică, i-ai da ramilor ei vene sângerii?Căci ea îşi apleacă sufletul lemnos la poalele gândurilor tale şi susură în adâncu-ţi până când va înflori în tine specii, viaţă, fericiri mate, mai tangibile ca braţele ei reci...se va numi anotimpul tău şi te va purta dincolo de nopţi, prin marmoreele doruri şi le va implini aşa cum va şti, tocmindu-se cu cerul şi slăvind pământul, iubindu-te pe tine...

   De-ai asculta o fată tomnatică, ai putea deveni refrenul ei?Căci coardele ei vibrânde te-ar putea refugia în ea, în tine, ţi-ar putea sădi o dragoste costelivă, indestructibilă şi fără falduri, care în intimitatea arterelor tale translucide, venea să poarte dependenţe, să te poarte iscând din ea emoţii, rezolvând cu atâta simplitate tot amalgamul tău de năluci...

   De-ai putea privi fata tomnatică şi ciobul irisului ei, văzând prin deschizătura gândurilor înfrunzărite, i-ai săruta ochii de fibră fină? Ea ţi-ar îngădui prezenţa, eliberându-se pe sine din cofrajele-torţe, aşternând inimii tale tropotitoare seve, învăţându-te să te hrăneşti prin ea, cu ea.Îţi va robi repetatele escapade în melancolia ta de pământean, pe care le lăsai să te acapareze în înfăţişarea lor cea mai liberă, acelea care se zvârcoleau în tine, ca şi prin ea, căutând, tremurând, răspunsuri la ecouri seci...

   Încurcate sunt drumurile fetei tomnatice...numai gândurile ei idilice sunt simple, uşoare ca vântul, suave ca suflul tău salvator...încurcate şi frumoase sunt gândurile fetei tomnatice...