Să...

   Să....să mă laşi să-mi ridic de jos onoarea când se juleşte în genunchii-i prea fragili, să mă laşi să trec strada fără să privesc înainte, înapoi, în stânga sau dreapta, să mă laşi în urmă o secunda şi să nu mă întrebi de ce...Să... să ne construim propriul nostru ideal şi, hai, lasă-mă să modelez întreaga lume după el, cred că merită măcar lucrul ăsta...

Să ...să mă laşi să visez ziua, să mă laşi să mă împiedic-dar nu de prea multe ori-, să mă laşi să-mi imaginez că Pământul e pătrat, să mă laşi să sper că ceilalti 5.999.999.999 oameni încă nu o să  poată umple singurul compartiment  pe care îl deschizi adesea.

   Să...să mă laşi să transform pentru noi punctul în virgulă, să mă laşi să termin glorioasă războiul meu emoţional şi apoi să mă îmbrăţişezi ca şi cum singurele semne de punctuaţie pe care le-am învăţat împreună ar fi cele trei puncte de suspensie-emoţia, suspansul,dragostea-, să mă laşi să-ţi învăţ tăcerea,să mă laşi să mă alătur ei...

   Să...să mă laşi să cred în continuare că 10 degete încă păstrează o legătură dincolo de spaţiu şi timp,să mă laşi să dau vina pe vânt când îmi zboară cuvintele pe unde nu trebuie, să-mi laşi ochii să pătrundă în universul alor tăi....

   Să...să ne lăsăm purtaţi de micile stângăcii ale fiecărui început al nostru...poate... poate lupta intensă cu noi înşine,împreună, ne va transforma visul în ideal, iar idealul se va încarna în fiinţa fiecăruia din noi doi.