Inimă fără de croitor și poveste fără de sfârșit

   Așază-te. Să îți spun ceva...omul poate scăpa din mrejele multor situații, poate scăpa gratiilor, poate scăpa destinului, poate scăpa ploii, se poate sustrage nedreptăților, dar e un lucru căruia omul nu îi poate scăpa. Inimii sale.

Da, inimii, nu te îndoi de ce îți spun, copile. Am văzut atâtea filme la viața mea încât aș putea să spun că știu totul despre dragoste, dar mai nimic despre inimi. Am văzut atâtea lucruri scrise despre inimi încât singura certitudine pe care o am este că ea are două atrii și două ventricule.Nu e de mirare că mi-a plăcut așa de mult biologia, până la urmă tot prin ea ne justificăm temerile.Iată, când eram de vârsta ta, obișnuiam să cred că în cele două atrii se află tot ceea ce putea da vieții sens: putere, perseverență, bunătate, căldură, iar în cele două ventricule se afla tot ceea ce putea asigura echilibrul, adică: naivitate, ură, fragilitate, umbră.Cumva, în mintea mea totul se amesteca și făcea ca inima fiecăruia să fie întreagă, un univers într-o cutie care se zbate. Nu-i așa că gândeam frumos?Nu-mi răspunde, o să-mi spui pe urmă, acum îți povestesc eu.

   Uite cum stă treaba, o să vină vremea să îți asculți inima, și, nu, prostuțo, nu mă refer să încerci să-ți lungești urechile pâna la piept ca să auzi cum bate.Am atâtea să îți spun...Vezi tu, mulți zic că viața asta a noastră e ca un film, dar eu nu am crezut niciodată așa. Ei cred că și cu noi e la fel, mor câțiva actori principali ca să răzbune păcatele străvechi, personajele negative sunt pedepsite pe parcurs și la sfârșit, după ce totul a fost săvârșit, se îmbrățișează doi oameni, cel puțin, mărturisindu-și iubirea în bătaia soarelui. Dar ascultă-mă, că nu e așa. În viață, înainte să moară, oamenii își inveninează inimile în fel și fel de chipuri, și tăcerea lor e mai grea decât o închipuie filmele.Apoi, cei doi oameni care zâmbesc la apus nu sunt întotdeauna fericiți, câteodată îmbrățișările astea sunt cu speranța că și inimile lor se vor îmbrățișa într-o zi. Dar inimile nu ascultă decât de ele însele, și noi trebuie să le îngăduim.

    Și atunci ai să mă întrebi: Unde ne sunt fericirile croite pe măsurile inimilor noastre?

Iar eu o să te trimit la croitor, sau la somn, că pare-mi-se că a trecut ora ta și deja dăm în alte povești.Repede, învelește-ți inima, copile.