joi, 14 martie 2013

Etern să îţi alegi a fi, pierdut deopotrivă.



   Nu ştiu unde să mă caut.Nu ştiu dacă vreau să mă găsesc.
   Nu ştiu ce mi-aş spune dacă m-aş găsi.Nu ştiu dacă m-aş recunoaşte pe mine însămi.

   Şi dacă m-aş recunoaşte, ce mi-aş putea spune?Fiindcă ar trebui să îmi spun ceva, de vreme ce nu m-aş putea limita la gesturi, de vreme ce nu m-aş putea îmbrăţisa măcar de complezenţă, de vreme ce mi-ar fi imposibil să-mi fiu suficientă prin simpla prezenţă.Adică şi prezenţele au rolul lor, dar pe mine nu m-ar mulţumi, sau cel puţin aşa cred. Mă gândesc că, totuşi, dacă m-aş găsi, aş ştii că vreau mai mult de atât de la mine.Probabil că mi-aş dori să mă aştept cu flori şi cel puţin vreo viaţă-două, aşa, ca la marile întâlniri.Să fie real dacă ar fi posibil, sau o regizaţie de calitate măcar, cu jachetă încheiată corespunzător, fără scame, fără pantofi zgâriaţi, fără replici prestabilite.Dar ce mi-aş spune?Ar trebui să fie ceva filosofic poate, cum am văzut eu că proceda Octavian Paler, ceva plin de substanţă, care să mă electrizeze aşa încât să nu mai ştiu ce să-mi răspund.Sau...dacă ar exista un răspuns, aş păstra tăcerea, ca să mă atrag într-o capcană şi să mă oblig a apărea din nou, ca o revelaţie, şi abia apoi să fiu aşa, propovăduitoare.Sigur!Ah...am uitat că nu sunt Dumnezeu, pardon.
   Oare unde m-aş căuta?Asta aşa, numai dacă m-aş hotărî să o fac...Cred că ar trebui să mă caut în grădini înflorite, că doar e martie, sau poate lângă ape dezgheţate, ar trebui să fie un loc cu semnificaţie, un loc în care am mai fost, poate un loc în care m-am pierdut vreodată, un loc care îmi aminteşte de ceva drag, chiar într-un loc în care mi s-a întâmplat o tragedie.Sunt aproape sigură că ar trebui să mă caut în alţii, ca Iona;da, ar fi propice, zic.
   Îmi zburdă în suflet, totuşi, încă un lucru- ce mă fac, atunci, dacă nu mă recunosc?Că nu s-ar cuveni să mă investighez aşa de drastic încă de la prima întâlnire...Şi acum mă gândesc că ar fi fost bine dacă întrevederea ar fi fost planificată, adică să mă fi informat înainte de a mă fi găsit că, nu ştiu, voi purta o eşarfă roşie, o inimă tremurândă, un glas rece, un scut de aroganţe.Da, mi-ar fi fost într-adevăr mai uşor, dar ştii...la întâlnirile astea (semi-neprogramate) din viaţă, nu prea poţi face rost de recuzită satisfăcătoare, aşa că mai bine te lipseşti! Ar merge cred şi dacă aş avea o oglindă.
  Mi-aş dori ca, dacă aş vrea să mă caut, dacă aş ştii unde şi cum să mă caut, să fie ceva cu iz etern, să transpir de emoţie în limitele non-penibilului, să reţin fiecare detaliu, fiecare parfum, fiecare gest, ca să le pot analiza cândva cu atenţie.Mi-aş dori să fiu cu adevărat acolo, să ciulesc urechile şi să mă străduiesc să nu-mi fac întâlnirea, încetul cu încetul, imposibilă, dar deocamdată eu...
 

   Nu ştiu unde să mă caut.Nu ştiu dacă vreau să mă găsesc.
   Nu ştiu ce mi-aş spune dacă m-aş găsi.Nu ştiu dacă m-aş recunoaşte pe mine însămi.Şi dacă m-aş recunoaşte, ce mi-aş putea spune?

4 comentarii:

  1. Pe frontispiciul templului din Delphi este scris:
    „ Cunoaste-te pe tine insuti si "Nimic prea mult".Sa fie oare al doilea sfat un avertisment in legatura cu primul?

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow,exact astazi citisem despre asta.Da,e posibil sa fie si asa!Sau poate am putea spune-"cunoaste-te pe tine insuti si nimic mai mult".Asta pentru ca nu o sa poti niciodata sa te cunosti pe tine "prea mult".

    RăspundețiȘtergere