Timp labirintic, timp al deșertăciunii, întinde-ți gândurile morbide asupra mânecilor în care ne îndesăm noi membrele fără vlagă, sub care ne strecurăm așii închipuiți, stropiți cu flăcări de orgolii...și rămâi acolo, prefăcându-te îmbătat de mirosul pieirii, și ciupește din acela care, iritat de intruziunea ta se va teme și va fugi, de tine-ca de un necunoscut-de el, ca de un musafir care a uitat sa plece.Timp orologic, timp crescut de mângâierea secundelor, întârzie-ți ora adesea...și uită că e 23.00, când ușile RATB-ului se închid, căci, la ce ți-ar trebui ție să fii primul care ajunge, când ești ultimul ce dispare la picioarele noastre reci?Rămâi, te rog, măcar o dată pe jos și aleargă singur până când uiți că nu ai casă și nu are cine să te aștepte, sprijinindu-te deznădăjduit de primul zid care îți va astupa cărările, nu e așa rău...
Timp de veghe, timp fără de inimă, oare "e drept iubirii ură să-i opui", interzicându-ți ție și lor, care se fălesc fiind umani, aruncându-și firicelele de păr în vânt, plăceri nebănuite și râvne dulci?Lasă-i să se bucure de ritmul amețitor în care atingerile soarelui pălesc pe buze, în palme, lasă-i să-și transpire eternitatea în îmbrățișări, să se piardă naivi în hățișurile dragostei, privind mai apoi ca niște fiare în ochii oglinzii plămădite în ei înșiși.Da, lasă-i să-ți încurce calendarele, orele, clipele, hămesiți fără noimă în surescitarea haosului atât de gustos și de frumos ambalat în dulcea dragoste...
Timp prea lent, nu le lungi disperarea celor ce așteaptă, fiindcă sunt oameni și ei, știi...adică sunt făcuți în serie și ,chit că au fost supuși unor verificări amănunțite, tot s-a mai strecurat câte unul mai slab, care plânge în exces pentru că i s-a dat o cornee defectă sau căruia îi sângerează călcâiele dacă aleargă un kilometru în plus.Da, sunt oameni...li se mai defectează și lor șuruburile...Și nu...oricât ai crede, să știi că nu sunt ca beculețele de Crăciun, ca la stingerea unuia singur să apună deznădăjduite și celelalte, ei sunt oameni, adică unde se împiedică unul poate cădea și al doilea, dar nu e nevoie să se julească toți...oameni...
Timp călăuzitor, nu cășuna pe mine...căci îți mărturisesc că și eu sunt om, dar mă plec ție scriindu-ți astfel, mărturisindu-mă într-o joacă amețitoare de metafore, mărturisindu-mi umanitatea...Și de-ar fi să vrei vreodată să mă zdrobești , atunci să mă cauți, dar nu te aștepta să mă dau ție, ostatică fără onoare, pentru că voi lupta cu toate pendulele tale și-ți voi răstigni orgoliul sub crăpăturile unui orologiu defect.
Timp fără de nume, te voi rosti în mine și în alții, și mă vei răbda!
