Schiţând în miez de arbore sălbatic,în miez de suflet placid, am găsit o drojdie care înfloreşte oameni, locuri......când te sustragi mustului fiinţei tale , uiţi că te-a plămădit între fire prospete de nisip un vânt umed,un vânt care şi-a şters picioarele pe gleznele tale încă nefinite şi te-a împins spre valul emoţiei tale îngrămădite la margini de placentă...
Şi ce eşti, omule, când sufletul tău priveşte chiorâş în direcţia a două drumuri inexistente?
...când îţi murmuri umbrei melancolia dulce a uitării, când ţi se dezintegrează atomul tău primordial,uitând că a fost o dată un sine ce ardea în spaţii pixelate...când se mişcă zgomotul retinei tale infectate cu susurul plânsului tău neştiut, eşti iarăşi tu, adăstat flăcării ce încă mocneşte în spaimele învolvurate ale regretelor tale nerostite...
Şi ce eşti ,omule, când faci din doi, o inimă şi-un gol?
...când stai cu mâinile încrucişate,streaşină la uitare, să cadă, să se adune marmoree toate cele brute, când etichetezi cosmosului degetelor tale magii inexistente, raportate în palimpsestele credinţelor tale atotproprii...
Şi ce eşti, omule, când...când tricotul construcţiei tale lăuntrice începe a se deşira în aţe electrizate în jocul de-a >>cine suntem<<?
...când stai culcat pe sempiternele distrugeri, auscultând ecoul ţipător al eşalonului ce răsare ca un curcubeu insipid din dendritele colorate ale viselor tale, întinzând ca un olog de sentimente inima-ţi vidă spre a-i fi făcut plinul,când uitarea ţi se aşează în braţe ca un călător obosit pe prima bancă proaspăt vopsită...aşa-i că nici tu n-ai aşteptat să se usuce vopseaua multpreaplinului tău?...şi o simţi acum, pe dinafară, eclozând din tine fericiţii soartei...
Şi ce eşti tu,omule?Ce sunt eu?Ce...ce e ameţeala asta hipnotică ce îmi deschide uşi la întâmplare, unde nici măcar nu ştiu să calc...adieri cu urechi frumos conturate, pe care să vă aleg?căci sunteţi multe...Solilocvii împrăştiate, nu vă dispersaţi, căci eu nu ştiu a vă pune laolaltă, îmi ajunge atmosfera din lăuntrul meu, care mă respinge de parcă aş fi un satelit rătăcit, şi cam defect, ce gravitează într-un univers privatizat...cum să las totul în seama voastră,drumuri întortocheate?căci şi voi aţi fost mult prea mult tratate apostolic, profetic, şi eu nu vreau să mă adaug în amestecul lichid al himerelor voastre, eu vreau să stau în rezervele lăturalnice ale sorţii şi să mă coc, aşa, simplu, ca-ntr-un răsărit, că nu e greu...să mă coc înţelepciunii...
Cine esti,omule?Cine mai sunt eu?
